• Mihaela Călin

Barbati fara femei sau Unde se duc femeile cand se duc

Este prima lucrare a lui Haruki Murakami pe care o citesc. L-am cam ocolit pentru ca mi se pare un pic prea comercial si am observat ca nu reuseste sa imi capteze atentia o astfel de lucrare, dar povestirile din colectia Barbati fara femei mi-au placut surprinzator de mult. Inca de la titlu m-a facut curioasa. Si asta pentru ca mi se pare ca este o inflatie de carti despre… femei. Ce simt femeile, ce cred femeile, cum se reinventeaza ele, cum reusesc sa infrunte totul sau cum esueaza. Aveam o curiozitate fireasca asadar sa ma mai gandesc si la ce simt si fac barbatii. Perspectiva acestei carti mi s-a parut interesanta si asa s-a si dovedit a fi.


Cartea incepe cu povestirea Drive my car in care este vorba, culmea, despre femei. De fapt despre o femeie anume, sotia unui actor aflat deja la o varsta respectabila, care murise de cancer. Dupa moartea ei, el nu conteneste sa se intrebe de ce il inselase oare ea in timpul vietii. Stiuse ca sotia lui avea amanti inca de la momentul cu pricina, cand ea traia, dar niciodata nu intrebase de ce, nu confruntase aceasta problema grava a casniciei lor. Dupa moartea ei insa intrebarea aceasta ajunge sa il chinuie cumplit. Vrea sa stie daca e vorba despre el, daca el nu intelesese ceva, nu facuse ceva corect. Si tot acest chin pe fondul unei suferinte ascutite si de durata cauzata de pierderea persoanei iubite, de neinlocuit. Mi-a placut ca povestea se termina asa cum incepe, fara concluzii, fara morala. E doar o situatie despre care autorul parca te intreaba: la asta te-ai gandit? Si apoi incepi sa te gandesti tu: oare de ce? Raspunsul este deja treaba ta, nu a personajelor lui Murakami.


Mi-a placut mult si Organul independent. Este povestea unui barbat care alege sa traiasca singur, fara sa se casatoreasca. Nu inseamna ca nu are relatii cu femeile, ba chiar foarte multe. Se apropie de ele cu un respect, cu o profunzime, cu o sinceritate, care cred ca le-ar face pe multe sa il considere foarte aproape de barbatul perfect. Este pur si simplu alegerea lui sa nu isi lege toata viata prin casnicie de o femeie, considera ca el nu este facut pentru asta, ca are alt scop in viata. Doar ca ce leaga un barbat de o femeie nu este o chestiune de alegere. Este ca un “organ independent”, care isi cere partea lui, cere sa fie si el hranit ca inima, ca plamanul, creierul. A, si se pare ca este un organ vital.


Seherezada, Kino si Samsa indragostit mi-au placut pentru ca sunt misterioase. Sunt macabre chiar. Imi doream ca o carte care are pe coperta titlul Barbati fara femei sa nu fie melancolica, “siropoasa”, asa ca doza de mister mi s-a parut cum nu se poate mai potrivita. Ba chiar lucrurile devin macabre pe alocuri cand pe Kino il invadeaza serpii si il terorizeaza bataile in geam. Sau in mintea lui, nu e clar. Sau atunci cand Gregor Samsa se trezeste stiind doar ca este Gregor Samsa. Atat. Nu intelege unde e, ce are de facut, ce a fost sau ce va fi, si nu intelege deloc ce cauta in corpul acela de animal biped, care se deplaseaza in pozitie verticala, cu organe sexuale barbatesti. Doua lucruri sunt clare pentru acest personaj: ca este Gregor Samsa si ca s-a indragostit de o cocosata. Despre care el nu stie ca este cocosata pentru ca nu are termen de comparatie. Este doar ea, femeia, femeia care este singura ce ii poate hrani “organul independent”, mai important decat inima, mai important decat plamanul, si chiar mai important decat creierul.


Volumul se incheie cu o poveste asemanatoare cu cea de inceput. Barbatul care pierde femeia. Nu a ales. Nu a cerut. Nu pentru ca el a fost cel care si-a trasat drumul. Ci pentru ca ea a murit. Poveste aceasta despre M. m-a dus cu gandul la despartiri. Ce devin un barbat si o femeie cand se despart? Prieteni? Fosti? Accidente? Greseli? Povestea lui Murakami intreaba putin altfel: cand se despart de fapt? In niciun caz atunci cand cred ei, ne arata Haruki Murakami.

Nu este cu siguranta o coincidenta faptul ca Haruki Murakami si-a numit acest volum Barbati fara femei, la fel cum Ernest Hemingway si-a intitulat volumul de povestiri cu mult inaintea lui. Este mai degraba o rasucire a perspectivei. Sunt doi autori care se ocupa de aceeasi tema parca “in oglinda”. Stilurile lor sunt atat de diferite incat abordarile creeza parca un contrast. Iar cu aceasta ocazie, recomad cu caldura si cele 14 povestiri ale lui Hemingway pe care le gasiti sub titlul Barbati fara femei.

28 views0 comments

Recent Posts

See All