• Mihaela Călin

Ce am mai citit și vă recomand


De mult nu am mai vorbit aici pe blog despre cărți, dar asta pentru că am fost mereu ocupată, cu mintea ocupată, în mare parte cu cititul de fapt.

Vara aceasta am decis să mă pregătesc și să susțin lucrarea de disertație pentru un master pe care l-am urmat acum muuuulți ani și care mi-a plăcut foarte mult, dar care rămăsese ca o „boabă” pentru mine, ca un lucru neterminat care îmi stătea pe suflet. Și iată că în septembrie am reușit să susțin această lucrare, după 11 ani de la înscriere. Nu mă laud, nu e nimic bun în faptul că am dus după mine un lucru neterminat atâția ani, v-am spus povestea aceasta pe scurt ca să vedeți, cei care poate că sunteți în situații similare, că se poate să te întorci la școală chiar și la aproape 40 de ani. Și cred sincer acum că te poți întoarce oricând la studii, important este ca motivația să fie una puternică, personală.

Deci, probabil vă imaginați, toată vara am citit cât de mult am putut despre fenomenul dezinformării prin fake news. Mi-au trecut multe lucrări, articole, cărți prin fața ochilor în legătură cu acest subiect, dar am reținut trei pe care aș vrea să vi le recomand celor interesați de fenomen, într-o măsură mai mică sau mai mare. Și încep cu Rob Brotherton, Bad News – Why We Fall For Fake News pentru că este foarte ușor de parcurs, nu este o lucrare științifică, deci limbajul este unul foarte accesibil, iar expunerea este surprinzătoare, profundă, dar și plină de umor. Așadar, dacă aveți curiozități despre cum funcționează știrile dar și știrile false în viața noastră, este lucrarea potrivit. Dezavantajul este că lucrarea nu a fost încă tradusă, o găsiți în engleză, dar cred că pentru mulți nu este o problemă..

A doua carte se adresează mai degrabă celor care vor să înțeleagă fenomenul în profunzime, celor care studiază jurnalism sau științele comunicării. Este vorba despre cartea lui Bogdan Oprea, Fake News și dezinformare online: recunoaște și verifică. Este o lucrare complexă, extrem de bine documentată și care zugrăvește o imagine clară și asupra fenomenului fake news, dar și asupra altor forme de dezinformare, totul pornind de la teoriile de temelie în jurnalism.

Iar a treia este o culege de cercetări realizate de specialiști în psihologie și neuroștiințe asupra modului în care reacționează psihicul uman la știri, dar și la știrile false. Se numește Psihologia Fake News, lucrare coordonată de Rainer Greifeneder, Mariela E. Jaffe, Eryn J. Newman și Norbert Schwarz. Este o lucrare foarte interesantă, care cuprinde cercetări de dată recentă (2019, 2020) revelatoare în domeniu. Este, într-adevăr, mai greu de parcurs, dar o recomand și dacă peste unele capitole alegeți să săriți. Nu e o crimă, la final tot e bine.




Și după atâta literatură de specialitate, am strecurat și câte un roman. Mi-a plăcut foarte mult Vara în care mama a avut ochii verzi, al Tatianei Țîbuleac. Un roman tulburător, trist, dureros de trist, care te marchează, nu îl mai poți uita. Este o poveste cum din păcate mulți oameni trăiesc, iar din afară ne cutremurăm, avem senzația că înțelegem, dar nu este chiar așa. Este poveste unei mame care trebuie să își pregătească fiul adolescent pentru momentul când ea nu va mai fi. Felul în care autoarea crește treptat acest demers este fascinant și te atinge într-un mod profund. Sensibilitatea și stilul curat de scriitură al Tatianei Țîbuleac pe mine m-au cucerit, tocmai am mai cumpărat un roman al ei. Abia aștept să ajung la el, dar are de stat la rând puțin.





Am ajuns și la Stârpiți răul de la rădăcină, împușcați copiii, romanul lui Kenzaburo Oe, care stă la mine pe raft de câțiva ani deja. Este un roman așa cum mă așteptam: puternic, șocant, cutremurător. Kenzaburo Oe nu ne menajează, ne expune povestea unui grup de copii renegați, copii instituționalizați în urma comiterii unor infracțiuni, copii-problemă, care sunt părăsiți cu totul de adulți și lăsați în calea unei molime. Și iată cum am dat din nou peste problematica epidemiilor, abordată în trecut complet diferit față de ce trăim noi acum (copiii sunt pur și simplu lăsați la voia sorții într-un sat pustiu, părăsit de sătenii care aplicau tactica relocării ca să nu cadă pradă bolii). Scriitura lui Oe este însă una tăioasă, nu ca un cuțit, ci ca o ghilotină. Fără menajamente, suferințele, nedreptățile, absurdul, soarta potrivnică sunt prezentate într-o manieră care ajunge până în viscere. Mie îmi place Kenzaburo Oe și mi-a plăcut și acest roman pentru că scopul lui nu este să înspăimânte, există atât de multă substanță despre natura umană în spatele întâmplărilor șocante expuse de el, dar într-adevăr, nu este o lucrare pentru toată lumea.




Mi-a mai plăcut foarte mult o carte pe care o recomand în această perioadă: 10 lecții pentru o lume postpandemică a jurnalistului Fareed Zakaria. Într-o analiză extrem de fină, dar accesibilă, autorul încearcă să ne ofere o perspectivă asupra schimbărilor pe care le vom resimți la nivel global după pandemia de COVID-19. Este o analiză în sine îndrăzneață pentru că își propune să deducă modul în care ne va influența viețile acest fenomen atât de complex cum este pandemia de COVID-19, în timp ce el este în desfășurare. Dar mie mi-a plăcut, cred că merită parcursă această carte și reținute câteva idei de acolo, și am închis-o cu dorința și speranța ca predicțiile făcute de Fareed Zakaria să se adeverească pentru că mi-au arătat, cu date și argumente, că pandemia aceasta poate schimba lumea în bine. Într-o măsură mai mare sau mai mică.




Iar la final vă recomand o carte #balsampentrusuflet. Este vorba despre cartea lui Iv cel Naiv care pentru mine rămâne un poet, chiar dacă avem în față primul roman al autorului, Să nu ne face de râs în fața furnicilor. Este o carte care m-a topit. Ne aduce în suflet din nou naivitatea, dar și curiozitatea, efervescența, dar și vulnerabilitatea unei vârste delicate că o aripă de fluture: acea limită extrem de subțire dintre copilărie și adolescență. Este vârsta aceea care aduce cu sine încă fragilitatea copilăriei, dar care te izbește pe neașteptate cu o maturitate pe care doar la aceea vârstă îndrăznim să ne-o asumăm, anii de după ne aduc apoi prea multă diplomație pentru forma aceasta pură de sinceritate. Eroina, care se numește Amanda, te cucerește și te amețește cu jocurile ei, cu istețimea ei, cu erudiția și curiozitatea ei, apoi simți că toate acestea la un loc îți umplu sufletul de duioșie. Acea duioșie care te-ar face să o iei în brațe și să o alini ca pe un copil, și așa te trezești că te iei pe tine în brațe, copilul de atunci sau adultul neconsolat de atunci încolo.




Enjoy! 





354 views0 comments

Recent Posts

See All