• Mihaela Călin

Despre magia lui John Fowels

Magicianul din cartea cu acest nume a lui John Fowels cred ca este… chiar autorul! E foarte complicat sa vorbesc despre aceasta carte voluminoasa in doua vorbe. Si nu pentru ca actiunea este foarte complexa, ci pentru ca este mai degraba o chestiune de… emotii acest roman.

Povestea aparent nu e complicata. Un tanar profesor englez, Nicholas Urfe, om asezat, logodit cu o fata nici prea, prea, nici foarte, foarte, Alison pe numele ei, decide ca parca vrea altceva de la viata. Sa renunti asa usor la lumea palpitanta pentru o casnicie si o viata in care fiecare respiratie este previzibila? Nu! Asa ca pleaca sa munceasca pentru o perioada determinata, evident, tocmai in Grecia, pe insula Phraxos, la un colegiu englezesc. Misterul debuteaza inca de la inceput. Nicolas se duce sa il caute pe predecesorul sau in acest post care, cand isi da seama ca musafirul lui venise sa il intrebe despre viata din Grecia, nu prea stie ce sa spuna si face tot posibilul sa scape de el. Dar Nicolas Urfe nu vede nimic deosebit in asta. El este de fapt un personaj atat de plat, atat de ancorat in lumea milioanelor de barbati perfect integrati intr-o realitate care ii plictiseste de moarte, ca nu iti poti imagina ca s-ar putea sa fie lucruri pe care nu le intelege.

Aventura petrecuta in Grecia insa este cea care da sarea si piperul acestei carti. Nicolas Urfe se trezeste intr-un sat micut, izolat pe o insula, cu o mana de oamnei in jur, despre care cititorul poate sa remarce cu usurinta ca parca ii ascund ceva profesorului englez. Parca il evita, parca isi bat joc de el. Te mai linisteti si tu cand vezi ca profesorasul pune toate acestea pe seama prostiei celor din jur, nu cauta nicio profunzime in spate, omul simtindu-se centru Universului. Si atunci te gandesti ca orice ar fi neclar la mijloc, acest personaj merita sa i se intample, pentru ca prea e plin de el, fanfaron si superficial. Si inainte sa ajungi sa constientizezi acest gand, Nicolas Urfe isi primeste lectia.

Nicolas Urfe cunoaste un barbat in jurul caruia domnea pe insula un soi de mister, dar si un sentiment de teama care se citea clar in atitudinea celor care vorbeau despre el. Oamenii erau rezervati cand il descriau, chiar tematori. Singurul care nu isi da seama de asta este, evident, profesorul Urfe. Acest Maurice Conchis este un barbat mai in varsta, foarte bogat si dubios de prietenos. Spun „dubios” pentru ca in ciuda aparentei lui deschideri, in jurul sau nu stau decat cateva personaje, servitori si paznici, despre care nu iti seama daca inteleg ceva din realitatea inconjuratoare sau sufera de oligofrenie severa. De aici inainte Nicolas Urfe traieste niste experiente pe care deja si cititorului ii e greu sa le inteleaga. Pana acum Nicolas era cel usor naiv din poveste, dar de aici inainte scenele care frizeaza paranormalul il cam ametesc pe cel cu cartea in mana care urmarea firul unei actiuni banale, cu un personaj cam naiv in mijloc. Din acest punct simti ca ai cam pierdut sirul logic al gandurilor tale: apar doua femei gemele. Sau poate patru. Sau sunt doar doua si isi bat joc de Nicolas, nu e prea clar. Lily/Rose, Julie/June sunt ba un contrast femeiea timida/ femeia vampa, ba amandoua sunt de fapte niste femei experimentate care vor doar sa zapaceasca un barbat care niciodata nu si-a batut capul prea mult cu profunzimea sentimentelor dintre un barbat si o femeie. Cert e ca Nicolas se indragosteste de Lily, o aparitie blanda, delicata. Dar nu e clar daca nu cumva e o farsa, daca de fapt Lily, Rose, Julie si June nu sunt cumva una si aceeasi femeie. Si nu, in contextul acestui roman nu este deloc deplasat sa pui aceasta intrebare.

Romanul lui Fowles este frumos construit tocmai pe marile pasiuni ale autorului: ezoterismul, magia, religia si, nu in ultimul rand, iubirea. Magicianul lui Fowles testeaza de fapt limitele rationalului fiecarui cititor. Fiecare minte care trece prin experientele la limita ratiunii traite de Nicolas Urfe, cu aparitii si disparitii misterioase, cu animale cu care el se lupta dar care de fapt nu au existat niciodata, cu biserici care devin ascunzatori, sau din contra, locuri de revelatie, isi pune chiar ea la indoiala ceea ce considera ca este rational si ceea ce gaseste ca este pura plasmuire. La un moment dat se creeaza ca un labirint al absurdului, simti ca autorul pur si simplu isi bate joc de tine, tu cel care ai pornit sa ii descifrezi mesajele cu toata puterea mintii tale, ca ti se dezvaluie si in acelasi timp te pacaleste. Nu ai de ce sa iti faci griji, e doar un joc. Fowles iti arata care e cheia: iubirea! Iubirea este eternul mister. Ce ii leaga pe oameni? Cum de uneori cele mai profunde legaturi se destrama? Ce face ca uneori o uniune in iubire sa depaseasca forta Universului in care totul se poate rupe si reface iar, doar acea uniune sa fie perfecta?

„N-am spus nimic, n-am incercat sa o ating. Dupa o clipa ridica ochii si am putut observa pe fata ei ceea ce percepusem si in glas: ura, durere i tot resentimentul femeilor, adunat de la inceputul tuturor timpurilor. Dar am mai vazut si altceva, de care m-am agatat, ceva ce nu mai vazusem niciodata sau de care ma temusem intotdeauna ca am sa vad in ochii aceia cenusii, intensi, ceva esential in spatele urii, suferintei si a lacrimilor. Ceva abia schitat: sclipirea unui cristal sfaramat, gata sa se formeze din nou.”

Romanul Magicianul continua, cumva, si dupa ce se termina. Foarte multe controverse a creat sfarsitul povestii. Cititorii ii scriau uneori innebuniti autorului, somandu-l sa fie clar: au ramas impreuna Alison si Nicolas sau nu. Fowles povestea ca i s-a intamplat ca chiar in aceea zi sa ii raspunda printr-o scrisoare unui avocat din New York, aflat in spital, chinuit de cancer, ca da, cei doi protagonisti si-au continuat iubirea. Intr-o alta scrisoare, raspuns catre o doamna destul de enervata de finalul deschis al cartii, scrie sec: „Nu, nu s-au mai vazut niciodata!”

12 views0 comments

Recent Posts

See All