• Mihaela Călin

Doruri în pandemie

Toată lumea este marcată într-un fel sau altul de vremurile pe care le trăim. Până de curând nici nu ne-am fi putut imagina prea coerent ce poate să însemne o pandemie, dar iată am ajuns să descoperim.


Mărturisesc că nu m-a zbuciumat foarte tare această perioadă. Da, îmi e și mie din ce în ce mai greu în această situație care aduce atât de multe restricții, griji, precauții, dar nu am avut frici în mod deosebit. Mai mult decât atât, nici nu sunt schimbări majore în viața mea pentru că deja de vreo câțiva ani trăiesc... aproape ca în pandemie. De vreo patru mai exact.

2016 și 2017 au fost cu necazuri mari, cu problemele de sănătate ale mamei mele. Nici nu se punea problema să plec pe undeva din București. Acum doi ani am sărit peste vacanță de vară pentru că ne pregăteam nunta pe care am decis-o prin mai-iunie, deci nu era timp de pierdut. Am avut o vacanță în toamnă, dar nu e același lucru, evident. Anul trecut l-am născut pe Petru în mijlocul verii. Știu că sunt familii care pleacă la mare cu bebeluș de două săptămâni, dar eu nu m-am încumetat să fac așa ceva. Am stat acasă cu copilul până în noiembrie, când am revenit la serviciu. Nici acela nu a fost chiar un plecat de acasă pentru că alergam cum mașina prin oraș ca să ajung la copil. Încă alăptam, era destul de complicat, așa că tot legată de casă era. Îmi pusesem speranțele în vara asta, dar iată... Poate o să plecăm în septembrie câteva zilele cu copilul în țară, dar alte planuri nu vreau să facem, totul depinde de ce se va întâmpla cu numărul de îmbolnăviri.


Încep însă să simt tot mai tare că îmi e dor de unele lucruri. Îmi e dor de oameni. Sunt prieteni pe care nu i-am mai văzut de foarte mult timp, încă de vara trecută când eram acasă cu Petru. Nici nu îmi vine să cred că e mai bine așa, să nu ne vedem.


Îmi e dor de cursurile de la Intact Media Academy. Sunt mai bine de 10 ani de când susțin cursuri de media. În acești ani, cred că am avut în fața mea câteva mii de oameni. Cu fiecare am învățat și eu câte ceva, de la fiecare am avut și eu de învățat. Îmi lipsesc enorm interacțiunea de la cursuri și discuțiile despre jurnalism, mass media, știri. Tot ce îmi doresc este să revenim la cursuri așa cum au fost ele și până acum. Să ne vedem față în față, să putem să ne vorbim și să lucrăm în echipe.


Îmi e dor să merg la Timișoara.... Parcă e un făcut, de câte ori am plănuit să merg acolo, s-a întâmplat ceva. Și nu lucruri bune. Sunt oameni care îmi lipsesc, locuri pe care nu le-am mai văzut deja de mulți ani și îmi e tot mai dor.


Îmi e dor de timpul meu de relaxare din București. Oricât de greu mi-a fost, oricât am fost de supărată sau de obosită, mereu am mers la teatru și la operă în ultimii ani. Am văzut spectacole minunate pentru care am luat bilet cu două ore înainte pentru că simțeam că nu mai pot, îmi bubuie capul și trebuie să mă rup puțin de tot. În jurul altor spectacole s-a creat chiar o tradiție, pe 14 februarie să fim la balet, de exemplu. Încă nu îmi vine să cred că toate acestea acum sunt imposibile...


Îmi e dor chiar și de mall. Nu sunt o mare fană a cumpărăturilor la mall, dar din când în când plecam singură la magazine să caut câteva lucruri utile. Mereu mă întorceam și cu ceva neașteptat, o achiziție care îmi aducea mare bucurie. Era timpul meu, dedicat doar mie și micilor mele plăceri. O înghețată de la Emilia, o prăjitură de la MaraMura. Am fost de două ori la mall de când a început pandemia. E un loc unde nu mă simt în siguranță.


Îmi e dor de filmele la cinema! Chiar și după ce am născut, tot mai fugeam la câte un film. Oricât de mult aș aprecia Netflix și HBO, nimic nu se compară cu experiența filmelor la cinema. Până și de popcornul de la cinema îmi e dor!


Zilele astea, făcând una, alta prin bucătărie, mi-am dat seama că îmi e dor să merg la Ikea. Nu că am nevoie de ceva de acolo, asta îmi vine în minte mereu, am o listă pentru Ikea deschisă deja, dar că îmi e dor să merg prin magazin, să văd ce au mai adus, să cumpăr ceva ce nu am plănuit de acasă, dar de care am nevoie și îmi place pentru că l-am văzut acolo și îmi dau seama de asta.


Cred că îmi e cel mai tare dor să fac toate aceste lucruri fără griji. Cu gândul doar la treburile mele și la viața mea. A durat ceva să ne intre în cap că circulă un virus printre noi și trebuie să fim precauți, dar mulți cred că aveam deja o rutină din asta. Îmi e foarte dor să mă duc la supermarket fără să mă mai uit la ce distanță sunt oamenii de mine, dacă au mască sau nu, dacă să intru pe rândul acesta de produse sau pe următorul pentru că acum e prea aglomerat aici. Nici măcar nu simt un stres din asta, fac toate aceste lucruri firesc. Dar uneori îmi e dor să fim cu toții din nou doar normali.

180 views0 comments

Recent Posts

See All