• Mihaela Călin

Fața hâdă a singurătății

Pe mine nu mă sperie singurătatea. Am trăit singură mulți ani fără să fac drame din asta. Îmi plăcea să am locul meu liniștit unde să mă retrag în tihnă după zile pline de emoții amestecate. Mereu am văzut perioadele cât am locuit singură ca pe o oportunitate. Să îmi fac ordine în gânduri, să fac planuri noi, să caut soluții și inspirație sau doar să mă odihnesc.


La începutul anului m-a zguduit vestea despre moartea Cristinei Țopescu. M-a șocat toată întâmplarea, momentul, sincronizările. Și mi-a dat de gândit faptul că Cristina nu era un om singur, o însingurată, ea doar trăia singură. Eu cred că în multe momente din viața am ținut legătura cu mai puțini oameni decât cei cu care comunica ea în acea perioadă. Acum, de curând, aflăm o poveste similară despre Costin Mărculescu. Locuia singur și nu a reușit să ceară ajutor repede când i s-a făcut rău.

Bineînțeles că niciunul dintre ei nu avea un plan prevăzut dinainte pentru astfel de situații. Vorbim de oameni care nu erau de murit, nu erau nici de vârstă foarte înaintată, nici cu probleme atât de grave de sănătate încât să ia în calcul că ar putea păți așa ceva. Și iată...


M-am tot gândit ce s-ar putea face... Să fim mai atenți la prietenii noștri? Să dăm autorităților un rol aici printr-o lege care să le permită să știe cine trăiește singur? Habar n-am, mi se par aproape imposibil de pus în practică vreuna din aceste variante. Rămâne doar un mare regret în urma unor pierderi absurde.

27 views0 comments

Recent Posts

See All