• Mihaela Călin

Gânduri de la o mamă către o mamă nepregătită



Unul dintre lucrurile de care mă temeam înainte să am copil și de care eram de-a dreptul îngrijorată pe perioada sarcinii este dacă voi putea să mă trezesc noaptea la bebeluș. Dar dacă nu îl aud? Și asta pentru că dormeam mult și bine. Profund și odihnitor, nu am avut niciodată insomnii.

Sigur, această temere s-a dovedit complet neîntemeiată. M-am trezit și încă mă trezesc la copil fără niciun fel de problemă. Ba mai mult, în primul lui an de viață, în lunile mici, când îl hrăneam noaptea și mă trezeam chiar și de 4-5 ori pentru asta, nici nu simțeam oboseală. Eu nu am dormit niciodată ziua când dormea bebelușul. Citeam, găteam, priveam filme, nu eram deloc obosită. Este o schimbare uimitoare care din păcate nu s-a menținut. Acum după zilele încărcate cu serviciu, copil care mișună mereu, plus alte și alte activități de mamă sau de jurnalist, uneori pic seara, dar nu mi se întâmplă nici acum să nu aud chemările copilului, să ajungă să plângă. Nu înțeleg din ce instinct vine această legătură.





Am simțit că m-a schimbat în bine copilul meu și în privința calmului și a liniștii. Sunt un om care se enervează ușor. Îmi și trece la fel de ușor, dar asta deja nu mai contează, și persoanele colerice înțeleg ce vreau să spun. Ei bine, Petru nu mă enervează niciodată! Nu știu prin ce forță magică se întâmplă asta, dar Petru nu reușește să mă enerveze nici când are un tantrum. (cel puțin nu deocamdată, pentru că aud că după vârsta de 3 ani vin de fapt ”balaurii”). Asta mi se pare cea mai mare ”achiziție” a mea după naștere, pentru că și în restul situațiilor, care nu țin de copil, mă enervez mult mai greu.




Spun mai ușor NU lucrurilor care nu îmi fac plăcere sau pe care le consider neimportante decât înainte de copil. Făceam tot felul de lucruri mâncătoare de timp doar de dragul altor oameni, de rușine sau pentru că mă simțeam obligată. Acum mă debarasez mult mai ușor de sarcini care nu îmi plac. Dacă nu e ceva care să țină de nevoile lui Petru sau de îndatoririle de serviciu, spun omului mult mai ușor ”nu pot/vin/ajung/cumpăr/fac/rezolv/etc ” decât înainte. Și este absolut eliberatoare chestia asta! Nu știu de ce am așteptat atâția ani ca să procedez așa.




Înainte să am copilul credeam că e nevoie de muuulte lucruri ca să crești un copil. De bani, de spațiu, de timp, de maturitate, de stabilitate, de informații, de toată atenția. Multe. Și grele. Și eu nu le am, deci nu sunt pregătită. Ei, nu e chiar așa. Da, un copil are nevoie de toate acestea, dar nu la cotele la care credeam eu. Sigur, costă să întreții un copil, dar nu îți dărâmă lumea, mai ales dacă nu ești un părinte obsedat de branduri. Se găsesc lucruri minunate pentru copii și la prețuri decente. Da, evident că îți ocupă tot timpul, dar și copilul are programul lui. Dacă ești organizat și ceri ajutor sau cauți ajutor, reușești să îți păstrezi job-ul și poate și câte o frântură de timp pentru tine, pentru relaxare sau somn. Și copilul încet, încet își face o viață a lui. Nu mai are nevoie de atenția ta non stop, istovitor și obsesiv. Petru deja se joacă singur și câte 30 de minute, în siguranță, în câmpul meu vizual, cât eu vorbesc la telefon, de exemplu, și rezolv alte lucruri la care sunt atentă. Deci nu e chiar atât de întunecată treaba.


Dar cea mai mare temere a mea era că o să îmi pierd timpul liber. Timpul meu de citit, plimbat, văzut câte 3 filme la rând, ieșit în oraș fără oră de întoarcere, plecat în vacanțe neplanificate, ieșit la cine neplanificate... Da, asta a dispărut. Acum indiferent ce fac, unde plec, știu când mă întorc și sunt mereu lângă copil în momentele în care știu că are nevoie de mine și doar de mine. Dar uimirea mea e că nu simt asta ca pe o frustrare. Sunt atât de bucuroasă să îi fac loc acestui mititel în viața mea deja bine intrată în niște tipare și capricii până la 36 de ani, încât nu simt că am renunțat la nimic, simt doar că au intrat niște activități minunate în rutina mea. Deci sunt mult mai ok decât mă așteptam și cu asta.





Nu spun că venirea unui copil nu îți schimbă viața, nu spun că e ușor sau plăcut tot timpul, dar vreau să spun că toate gândurile de mai sus mă făceau să cred că poate nu sunt pregătită să devin mamă. O mamă bună. Dar uneori este nevoie doar să te arunci ca să îți dai seama ca știi să zbori.


3,091 views0 comments

Recent Posts

See All