• Mihaela Călin

Gânduri de Ziua Internațională a Televiziunii

Nu o dată am fost întrebată și m-am întrebat și eu la rândul meu înspre ce se îndreaptă jurnalismul de televiziune. Oare televiziunea va urma calea radioului și va ajunge doar o delectare pentru o categorie mică de oameni? Cât va mai fi televiziunea principala sursă de informare?


Sunt firești aceste întrebări când aud în jurul meu din ce în cei mai mult Eu nu am televizor, eu nu mă uit niciodată la televizor, mă uit la televizor doar la Netflix, dacă vreau să aflu ceva mă uit pe net sau pe Facebook.


Tendința spre internet este limpede și naturală. Internetul oferă un acces atât de larg la informație, de neînchipuit cu toată tehnologia care a fost inventată în materie de televiziune în ultimele decenii. Mai mult decât atât internetul oferă acces direct la ceva ce televiziunea vinde doar ca un miraj: controlul receptorului asupra informației. Oricât am încerca noi, jurnaliștii, nu avem cum să dăm cuvântul la modul real publicului. Oricâte sondaje am face, oricâte linii telefonice directe am deschide pentru telespectatori, nimic nu se poate compara cu Puterea Comentariului! Comentariu la orice, în timp real. Asta a găsit omul în lumea paralelă, a computerului: puterea cuvântului lui, puterea părerii lui. Ceea ce nu e rău deloc, ba chiar nu pot decât să mă simt fericită că trăiesc aceste vremuri interesante.


Ceea ce nu știu însă cei care răspândesc păreri la voia întâmplării despre orice și oricine este ce învață jurnaliștii în anii de școlă (care pentru mulți nu sunt deloc puțini!). Puterea constructivă și distructivă a cuvântului.


Pandemia aceasta este un exercițiu fantastic pentru mediul virtual ca mijloc de informare. Un exercițiu pe care îl intuiam, ba chiar speram în sufletul meu să ajungem să îl testăm, deși nu mi-aș fi putut imagina cum s-ar ajunge să îl punem în practică. Dar iată că viața bate iar imaginația.


Un flux imens de fake news a circulat și încă circulă de la începutul acestui an pe internet. Este efectiv o avalanșă de informații false cu care suntem bombardați pe internet. Unele servesc cine știe ce interese, altele sunt răspândite din neștiință, din lipsă de cultură și instruire în privința comunicării și mass media, altele sunt pornite pur și simplu din prostie pură. În toate cele trei situații aceste fake news sunt la fel de nocive. Printre ele, informațiile oficiale, de la specialiști, efectiv se pierd, sunt năpădite de fake news ca de bălării, pentru că pe internet lipsește cel mai important filtru: filtrul pe care suntem obișnuiți cu toții că îl pune jurnalistul acolo pentru că asta este treaba lui și asta știe să facă. Jurnalistul este cel care atunci când vede o poză cu un măcel caută să vadă cine a făcut-o, când și cine apare în ea înainte să o arate publicului și să spună că e din Siria, de alaltăieri, când ea de fapt e de acum câteva decenii de la un oribil genocid. Jurnalist este cel care întreabă trei doctori specialiști infecționiști (pentru că așa știe el de la școală, că informația se verifică din trei surse independente) și mai sună și un văr care e doctor ca să fie sigur că îi spune cineva și off the record, pe înțelesul tuturor, cum stă treaba de fapt, și abia apoi lansează public o informație care poate induce teamă, panică pentru unii.


Percepția multora este că la televizor fiecare spune că îi vine la gură. Și nu zic nu, sunt mulți care fac asta. Dar nu la știri! La știri informația trece printr-un întreg sistem ca printr-o distilerie, în care sunt scoase datele care nu pot fi dovedite/confirmate (zvonurile, părerile părerologilor care nu au altă treabă, visele de noapte ale celor cu probleme la căpuț mai mici sau mai mari, etc), apoi sunt date la o parte informațiile care pot aduce acuzații nefondate cuiva, apoi sunt date la o parte informațiile care pot aduce atingere prin discriminare sau sub alte forma unor grupuri/persoane, apoi sunt date la o parte informațiile care pot șoca/traumatiza unii oameni, apoi sunt scoase informațiile prea tehnice, prea complicate, pe care oamenii nu le pot înțelege clar și deci nu le pot folosi (pentru asta se fac ședințe peste ședințe de spart creierii ca să reușești să explice ceva complex, simplu și corect), apoi sunt scoase informațiile redundante care ar face ca povestea să fie atât de lungă, încât oamenii să se plictisească și să nu o mai urmărească (cam cum e fraza asta, total anti-jurnalistică ), apoi ne interesăm dacă toate părțile implicate au fost consultate, și la final mai întrebăm o dată, mai citim o dată, ne mai consultăm o dată să vedem dacă e bine scrisă și sunt semnele de punctuație puse corect, și abia apoi o facem verde și o dăm la montaj. Amin!


Dar asta înseamnă ani de muncă, de studiu și de grijă!


Informația e ca un pește: crezi că o ții în mână, că ai înțeles și ai explicat tot ce se putea înțelege și explica, iar la final peștele îți scapă printre degete când vezi că vreo duzină te ascultă cu suspiciune, rea-credință și oricum înțeleg ce vor și cum vor ei. Pentru că oculta mondială se infiltrează peste tot, nu?


De Ziua Internațională a Televiziunii îi doresc internetului să crească mare! Adică GROW UP!

98 views0 comments

Recent Posts

See All