• Mihaela Călin

Jelania răsfățaților

Suntem atât de norocoși!

Cei mai norocoși oameni care au trăit vreodată pe Pământ.


Nu ne mai putem imagina o lume fără soluții, gândim mereu ”out of box”, depășim limite, bariere, facem lucruri nemaivăzute și nemaiauzite. Și suntem obișnuiți ca totul să ni se supună: vremea și vremurile.


Suntem atât de răsfățați încât nu ne mai sperie nici cea mai mare temere a omului: moartea. Pentru că nu ne mai sperie boala. O depășim și pe aceasta la fel cum depășim totul, țipând în stradă după drepturi născocite, cerând mereu siguranță și confort din partea altora, din partea autorităților, așa cum am învățat de câțiva ani încoace, în jur de 100, să o facem. Și știm că unde nu ne pot salva autoritățile, trebuie să ne salveze știința.


Oamenii de știință ne-au salvat de foamete, pentru că ne-au salvat de secetă și inundații, au inventat hrană nouă, au reușit să ducă hrană dintr-o parte în alta. Și ne-au salvat de boli. Au inventat ”pilule” pentru orice ți-ar trece prin minte, pentru orice durere, mâncărime, usturime, pentru orice amputare, disfuncție, neplăcere. Au sfidat până și pe Dumnezeu și au despicat omul, l-au reparat și l-au pus la loc. Și nimic nu ne mai doare, am învins corpul. Orice răceală se spunea că durează o săptămână cu medicamente și 7 zile dacă stai acasă, în pat, dar e o glumă. Nu mai e de mult așa. Acum luăm ceva, un praf, o pastilă, o fiolă și... o ducem pe picioare. Adică mergem la serviciu, la școală, la nuntă, la concert, în vacanță. Am învins! Nu ne mai pune pe noi la pat o răceală, să stai să bolești.


Și exact când eram cam atât de răsfățați ai sorții, a apărut acest nenorocit de virus. Care ne arată că nu e așa, că medicamentele nu mai fac minuni, trebuie să stai la pat sau măcar să te izolezi, să te îngrijești, să te odihnești, să mănânci și să bei ceai, altfel nu merge, nici în cazul celei mai ușoare forme de boală. Pentru că, iată, omul e doar om, din carne și oase, e vulnerabil și îl doare, îl doare carnea, țeasta, ochii, burta, gâtul, pieptul, iar el trebuie să respecte asta, să se oprească din fuga lui de supererou și să se oblojească, ca un muritor ce e.


Și ce fac oamenii? Protestează!


Ies în stradă pentru că nu e posibil așa ceva, nu e normal, nu e drept pentru că ei au drepturi, ”nu ne puteți opri”, ”nu ne puteți închide”. Ba chiar fug din spitale pentru că ei nu acceptă așa ceva, e prea mult, e prea greu, e exagerat, cineva să inventeze ceva, un vaccin. Dar ei nu se vaccinează pentru că e alegerea lor, e dreptul lor, ei știu mai bine, simt, ”ce nu crezi nu te-afectează”.




Și oricum e prea mult, cât va mai dura, a trecut un an, a trecut mai bine de un an, alt val?, niciun val, gata cu valurile!, pentru că nu mai putem, nu mai merge așa, nu e normal și nu mai vrem.


Mă minunez de toată această tiradă ridicolă de mai bine de un an. Și în viața mea profesională, și personal, o aud mereu de la oamenii din jurul meu. Ce am înțeles încă o dată? Că oamenii au uitat ce sunt bolile, că cel care nu e bolnav nu îl înțelege pe cel bolnav, prin ce trece și cum vede el lumea, și nu mai înțeleg ce e natural. Avem puține boli grave în lume, incurabile, și acelea nu sunt molipsitoare. Ba mai mult, există tratamente atât de performante, încât și cele mai grele boli de multe ori sunt învinse, așa că nu mai sperie pe nimeni. Și oamenii au uitat pur și simplu cât de mici și vulnerabili sunt în lanțul trofic. Au devenit veriga răzgăiaților din ecosistem, care tocmai învață lecția supraviețuirii.


foto credit: AFP, Reuters, Getty Images, Sebastian Castaneda/Reuters, Simona Granati - Corbis/Getty Images, Guglielmo Mangiapane/Reuters, cp24.com

3,586 views0 comments

Recent Posts

See All