• Mihaela Călin

Re-shape. Ca înainte de sarcină sau mai bine

Puțin m-am preocupat în timpul sarcinii despre ce se va întâmpla după cu corpul meu. Am folosit creme pentru piele și cam atât. Prioritatea mea era să fim sănătoși, eu și bebelușul, și așa a fost și după ce am născut. Dar acum parcă, parcă nu îmi mai place așa.


Da, am slăbit după sarcină frumos și nu am vergeturi pe piele, dar tot mai sunt vreo 3 kilograme de care nu pot să scap, capilare inestetice pe picioare și bineînțeles papiloame, de care în ultima vreme mi se pare că nu mai scăpăm niciuna în timpul sarcinii. Și cu toate aceste probleme m-am prezentat frumușel la Cronos Be2auty, acest beauty boutique cu le place Andreei Berecleanu și Inei Șoșoacă să o numească. Și așa e! Atmosfera este una plăcută, intimă, numai bună de scăpat de secrete estetice care nu ne plac. 


Am început ușor, cu masaj și sculpting cu aparatul LPG CelluM6.







Procedura aceasta ține loc de muuuulte ședințe de masaj și are efecte minunate împotriva celulitei. Nu este deloc dureroasa, dacă apare durerea, intensitatea aparatului este micșorată astfel încât să nu rămână semne pe piele. Eu, care sunt înnebunită după masaj, aș putea spune chiar că e foarte plăcută.





Ce e important de știut este că trebuie să aveți timp la dispoziție când începeți procedurile ca să se vadă efecte frumoase. Trebuie făcute mai multe ședințe cu pauză de o zi între ele, dar beneficiile pot fi foarte multe: se reduce celulita și aspectul de coajă de portocală, crește tonicitatea pielii, se îmbunătățește fluxul limfatic. După sarcină, vă spun cu mâna pe inimă că nu mai stau grozav la niciunul dintre aceste capitole, așa că am făcut mici ajustări în programul lui Petru ca să reușesc să ajung la toate așa cum sunt programate.


Sunt hotărâtă însă să mă țin de planul meu pentru revenire după sarcină. Nu este un plan întocmit de vreun specialist, sunt câteva lucruri despre care m-am documentat și pe care o să le încerc. Apoi le povestesc aici pentru că mi-ar prinde tare bine păreri și experiențe cu astfel de încercări.

Iar dacă vreți mai multe informații despre ce poate face aparatul LPG, găsiți totul aici:


https://cronosmed.ro/noutati-cronos-blog/endermologia-cellu-m6-sau-cum-sa-scapi-de-celulita-fara-sa-misti-un-deget/

322 views0 comments

Recent Posts

See All