• Mihaela Călin

Un eșec cât o generație

Decisesem să nu mai scriu despre evenimentele la zi pentru că mă încarcă prea tare. Oricum sunt mereu conectată la tot ce se întâmplă, zi și noapte, sunt evenimente despre care intra mesaje pe grupul de la Observator și în puterea nopții, iar eu le citesc când mă trezesc la copil. Sunt foarte implicată emoțional în tot ce ține de ce se întâmplă în jurul meu. Defect profesional care văd că nu se vindecă deloc cu vârsta.


Și iată-mă aici, văd că nu mă pot abține. Sunt atât de revoltată și dezamăgită de ce se întâmplă la nivelul guvernării României acum, când avem mii de oameni care se zbat să trăiască în spitale, alte sute de mii, milioane, care se luptă să aibă ce pune pe masă, să aibă bani să își îmbrace copiii, să nu le întrerupă educația din cauza lipsurilor, încât nu pot să mă gândesc că... așa e politica.


Niciodată nu am simțit o dezamăgire atât de mare în urma unui politician cum simt după aceste două ”prezentări” ale lui Vlad Voiculescu la Ministerul Sănătății. Băiatul acesta are aceeași vârstă cu mine, anul acesta amândoi împlinim 38 de ani. Adică mai avem 2 ani până la 40. Suntem oameni în puterea cuvântului, cum s-ar spune. Iar mie mi-ar fi plăcut să îl văd pe Vlad Voiculescu ca pe un vector al generației mele. Al generației care de ani de zile se plânge că încă nu i-a venit rândul. Voiculescu, prin ce a făcut el înainte să fie ministru și apoi prin faptul că a ajuns o voce decidentă în politica românească, m-a făcut să privesc cu încredere: iată, am ajuns noi să avem cuvântul și puterea, am ajuns noi să decidem și să facem, iată, generația noastră este acolo. Dar din păcate nu este așa...


Am văzut în atitudinea și comportamentul acestui ministru exact lucrurile pe care le tot văd la generația mea, indiferent de vârsta pe care o avem, indiferent de parcursul nostru, de succesul sau insuccesul pe care îl atingem: imaturitate și iar imaturitate.






Noi suntem cei cu mintea brici, dar care fug de angajamente. Facem copii târziu, ne cumpărăm proprietăți târziu, ne hotărâm târziu ce meserie vrem sau unde vrem să muncim. Ne supărăm, ne bosumflăm chiar că nu suntem băgați în seamă, luați în serios, și ”dezertăm” ani și ani la rând: schimbăm țările, schimbăm job-urile, schimbăm partenerii și iară ne supărăm că ni se spune că nu suntem consecvenți.


Aceste metehne am văzut cu mare tristețe cum au frânat din devenire oameni geniali, deștepți și bine intenționați. Dar pentru că s-au supărat că lucrurile nu sunt așa cum vor ei, că sistemele, circuitele, examenele, selecțiile, condițiile, baremele nu sunt așa cum vor ei, mai bine nu mai fac nimic.


Exact acest sentiment l-am avut și față de Vlad Voiculescu. Ar fi putut să facă mult mai mult, sunt sigură că are intenții bune, dar nu a putut înțelege că politica are regulile ei și doar cei care le cunosc reușesc să le facă față, să le controleze și da, să le schimbe! Politica este o disciplină complexă, care funcționează după anumite proceduri, dar cu o efervescență continuă. Are la bază seturi de legi solide pe care nu le negociază politicienii, dar care mereu trebuie aplicate pe situații noi, fără precedent. Dacă te dai lovit, copleșit, ofensat, deznădăjduit, șocat, afectat emoțional, chiar depășit de dragul autenticității, mai bine stai acasă. Reforma se face din interior. Păcat că aici s-a irosit o șansă importantă dintr-o... copilărie.





1,164 views0 comments

Recent Posts

See All